Sinopse
Conversaii cu antreprenori, inovatori i pionieri cu poveti remarcabile despre gândirea i experiena uman din spatele performanei, victoriile, cderile, strategiile, practicile, fricile i emoia din business. Parte a interviurilor sunt înregistrate live, în sala Teatrului Apollo 111.
Episódios
-
Adina Vlad. Era maturității, ce ne dorim cu adevărat și cum ne-am schimbat relația cu lumea din jur
28/04/2023 Duração: 01h10minAceasta este o conversație care ne explică pe noi, nouă. Ca răspuns la șocurile prin care am trecut în ultimii ani, ceva important s-a întâmplat în adâncul fiecăruia dintre noi. Un proces de maturizare, în care am redescoperit relația cu noi înșine și am început să prețuim echilibrul. Am învățat că nu putem da ce nu avem și nu putem controla decât foarte puține lucruri. Am realizat că lucrurile se pot schimba fără vreo avertizare și că, în loc să așteptăm vremuri mai bune în general, e în puterea noastră să le facem mai bune azi, pentru viața noastră. Nu putem avea totul, dar putem alege ce-i important. Ne-am schimbat și aceste schimbări nu sunt cuprinse în vreo statistică. Nu încă. Dar Adina Vlad le urmărește an de an în seria de rapoarte Hunters și vede cum se cristalizează o nouă conștiință de sine. O ”Eră a maturității”, cum este numită în raportul din acest an. Această nouă relație cu noi, cu oamenii din jur, cu societatea, cu munca și cu produsele si organizațiile, dă naștere unor fenomene interesante ș
-
Alexandru Stermin. Lecții din junglă despre sensul vieții, iubire, moarte, lume, idealuri și cum să trăim
21/04/2023 Duração: 01h22minAlexandru e un explorator în cel mai propriu sens al cuvântului. E un om teribil de curios într-o lume infinit de vastă. Din jungla Amazonului în pustiul Siberiei, și de la Carnavalul de la Rio la Beijing, a cutreierat planeta în căutare de răspunsuri. A scris două cărți, ambele prezențe constante pe listele de best sellers: ”Căzuți din Junglă” și ”Călătorie în jurul omului”. Ambele sunt jurnale de călătorie și explorări ale naturii umane, ale culturii și relațiilor. Explorând lumea, spune Alexandru, descoperim geografia ființei noastre, cu continentele ei luminoase sau întunecate. Poate că, în calitate de ornitolog, ia parte la expediții pentru a studia păsările. Dar, ca om, se întoarce din junglă cu povești pline de sens despre prietenie, iubire, maturizare, frică, viață și moarte, divinitate și sensul nostru în toată această geografie. Alexandru e biolog, are o licență în teologie, un master în filozofie și o formare în psihologie pozitivă. Plus o colecție de cranii. E profesor de biologie la Universitate
-
Adrian Florea. Stăpânii neștiuți care ne determină rezultatele. Și cum să obții ceea ce spui că dorești
14/04/2023 Duração: 01h15minIntuim, în momentele noastre bune, că ceea ce facem în fiecare moment determină rezultatele pe care le obținem. În viața reală, însă, până la 80% din ceea ce facem e automatism. Trăim, la propriu, pe pilot automat, încercând să obținem altceva. Ceea ce, dacă ne gândim puțin, e oarecum ridicol. Performanța nu e, deși așa credem, rezultatul efortului. Ci a ceea ce credem și facem în mod repetat. Acest lucru e valabil pentru oameni și e valabil pentru organizații, care devin o mare agregare a unor obiceiuri individuale și colective. Aceasta este cultura unei companii: cum ne comportăm și ce facem în fiecare moment. Și ea determină rezultatul. Când Adrian Florea s-a așezat să studieze tema performanței și a obiceiurilor în organizații, a sfârșit cu 86 de factori. În fapt, dintre ei, sunt doar câțiva care contează: dacă vrei să schimbi performanța - și e valabil și pentru oameni individual, și pentru organizații - trebuie, spune Adi, să privești către șase variabile: cât de clar e ce vrem să obținem, cum se compor
-
Ovidiu Drugan. Principii de leadership dintr-o viață pe mare. Circul din Hydra și camaraderie
07/04/2023 Duração: 01h02minÎn fiecare an, Ovidiu duce sute de oameni pe mare, în expediții de navigație cu zeci de bărci cu vele. Mulți dintre ei sunt începători. Unii, n-au fost niciodată pe mare. Într-un deceniu, cel mai grav lucru de care-și amintește este o daună de 2.000 de euro și câteva accidente ”domestice”, fără legătură cu marea. Sunt unul dintre acei oameni. Dincolo de experiența în sine, care este extraordinară, am fost captivată de felul în care Ovidiu a condus, timp de o săptămână, atâția oameni diferiți, care nu se cunosc între ei. De îmbinarea de rigoare și distracție, de libertate și reguli stricte, de provocare și depășire a limitelor. Pe vreme bună și pe vreme rea. Am vorbit cu el în această conversație despre leadership și sailing. Despre întrebările importante când călăuzești oamenii. Despre importanța comunicării, despre risc și conceptul ”de fiecare dată o luăm de la zero”, despre a rezolva probleme vorbind despre ele, despre momentele esențiale în care se scriu regulile jocului și regulile de siguranță, despre c
-
Norbert Petrovici. Viața paradoxală a orașelor, cum cresc și scad în același timp și cum trăim în acest paradox
31/03/2023 Duração: 01h10minNorbert Petrovici studiază orașele și legătură lor cu oamenii care le locuiesc. Are peste un deceniu de experiență în planificare urbană, în proiecte private sau publice, cu instituții naționale sau internaționale. Este directorul Centrului de Cercetări Interdisciplinare pentru Știința Datelor din Cluj Napoca și predă la Universitatea Babes Boylai. În ultimii zece ani, harta orașelor noastre s-a schimbat fundamental. Credem, încă, că jumătate din populația României trăiește în zona rurală, dar ne înșelăm teribil. Opt din zece oameni trăiesc în orașe sau în jurul lor. 13 orașe mari adună în jurul lor o treime din populație. Dar ele tind să devină din ce în ce mai mici, sufocate sub propria greutate. În jurul lor, explodează zone complet noi, haotice, care concentrează prosperitate, inegalitate, investiții și o diversitate socială nebănuită. În timp ce populația orașelor a scăzut cu 5% în zece ani, aceste zone au crescut cu 32%. Motorul lor se află, de fiecare dată, în industria și investițiile unor mari multin
-
Gheorghe Damian. Călătorie la Ciugud. Principiile de muncă și viață ale omului care a transformat comuna.
24/03/2023 Duração: 01h02minDacă ascultați podcastul Vast&Curious, am o invitație și o rugăminte: am pus la cale câteva întrebări pentru voi, ascultătorii noștri. Ne ajută să vă cunoaștem și să facem podcastul mai bun pentru voi. Fiecare răspuns contează și vă sunt recunoscătoare pentru el. Durează doar câteva minute și acesta este linkul: https://forms.gle/VFhTP47X8BnF2Xok6 Înapoi la episodul de azi... Gheorghe Damian este primarul comunei Ciugud din Alba. În 2000, Ciugud era o comună săracă oarecare, cu un buget anual de 15.000 de euro și speranțe care nu depășeau nivelul ”măcar de am avea acces decent la apă.” Gheorghe Damian a candidat de supărare și a rămas pentru că și-a dat seama ce e posibil. E primar de 23 de ani, timp în care Ciugud a devenit studiu de caz în România și în Europa. Deviza ”Ciugud to be true” ilustrează destul de bine transformarea: într-o comunitate de 3.600 de oameni, au fost investite 35 de milioane de euro din proiecte europene. Ciugud ocupă azi primul loc în rândul comunelor inteligente, are un buget an
-
Sergiu Neguț. Cum iei decizii când lumea se schimbă și de ce să nu te iei chiar în serios. Despre importanța de a fi și bun, și brav.
21/03/2023 Duração: 01h16minSergiu Neguț este antreprenor, investitor, profesor de strategie de business și cofondator al FintechOs, un startup de tehnologie cu clienți pe patru continente. Am vorbit cu el în februarie 2023, într-o conversație live, la teatrul Apollo111. Dacă ar fi să păstrez doar un lucru din toată conversația cu Sergiu, l-aș păstra pe acesta: ”E o chestie importantă în armonia Universului care zice să nu fim nasoi unii cu alții. Ca să construim o civilizație mai bună, trebuie să colaborăm mai bine. Și cel mai bun mod de a colabora unii cu alții este să fim mai buni. Mai buni în sensul de oameni mai cumsecade, mai kind unii cu alții.” Am vorbit cu el despre strategie într-o lume în schimbare, despre ce a învățat în procesul de a ”ridica” 100 de milioane de euro pentru FintechOS, despre cum să găsești oameni extraordinari și cum să te poți cu ei, despre cum să devii prieten al incertitudinii, despre a-ți ține în frâu orgoliul și a-ți pune credințele sub semnul întrebări, dar și despre a cultiva un soi de atitudine care,
-
Valentin Mureșan. Dacă aș putea da un singur sfat: găsește oamenii potriviți și lasă-i liberi. De ce ai pune bani și resurse în infrastructură socială
17/03/2023 Duração: 58minÎn anul în care Timișoara este Capitală Culturală, am vorbit cu Valentin Mureșan despre experiența lui în a aduce la un loc oameni pentru a crea schimbare. Vali are două decenii de experiență ca antreprenor și, în anii din urmă, și-a folosit resursele și cunoașterea pentru a cofonda organizații care coagulează la rândul lor oameni și resurse în proiecte de comunitate în Timișoara: fondul de investiții Growceanu, hub-ul cultural Faber, BanatIT, Fundația Comunitară Timișoara, Grădinescu sau Timotion. Teoria lui vine din experiența în tehnologie: ce ai de făcut, spune, e să construiești o platformă care să devină infrastructura pentru implicarea celorlalți. Crede în puterea oamenilor bine intenționați și în a folosi diversitatea ca motor de progres. Valentin este cofondator al Movidius, o companie de tehnologie specializată în dezvoltarea de platforme software pentru drone. Movidius a dezvoltat un procesor capabil să vadă și să proceseze imagine și a fost cumpărată în 2016 de Intel. Până în 2020, Valentin a fost
-
Traian Rebedea. ChatGPT ne-ar putea schimba viața. Promisiunea, limitele și ”halucinările” unei tehnologii revoluționare
10/03/2023 Duração: 57minCeva memorabil s-a întâmplat în decembrie 2022. OpenAI a lansat ChatGPT, o tehnologie de tipul chatbot, capabilă să răspundă la aproape orice întrebare, să scrie cod și să imagineze texte, de la literatură, la emailuri și comunicate de presă. În ianuarie, a avut mai mult de 100 de milioane de utilizatori în toată lumea. A provocat o frenezie în rândul oamenilor ca voi și ca mine, care, săptămâni la rând, au pus ChatGPT la încercare cu tot felul de cereri și proiecte creative. Companiile de tehnologie, de la Microsoft la Google, au intrat într-o competiție serioasă pentru a anunța propriile lor produse de tipul ChatGPT. Acești roboți, capabili să genereze limbaj natural, devin unul dintre subiectele majore ale anului 2023. Traian Rebedea este antreprenor, cercetător la Universitatea Politehnică și unul dintre oamenii care lucrează cu această tehnologie. A cofondat Roboself, o companie care a creat un chatbot specializat și care a fost cumpărată de Nvidia. Am vorbit cu el despre ce este ChatGPT, cum e antrenat
-
Ioana Romanescu. Să ai încredere în vocea interioară, crize și creativitate, cofetăria ca artă și chimie și disciplina succesului
03/03/2023 Duração: 01h07minIoana a câștigat, în 2022, titlul de ”cel mai bun patiser al anului”. Este fondatorul CupCake Philosophy și unul dintre cei mai cunoscuți creatori de deserturi. S-a apucat de patiserie relativ târziu și după 18 ani de carieră în finanțe, în multinaționale. O tranziție neobișnuită, pe care aproape nimeni n-a înțeles-o și în care aproape nimeni n-a susținut-o. E un patiser care îți poate expune, la fel de firesc, și de unde vine inspirația pentru o nouă colecție de prăjituri și principiile sistemului de asigurare a calității six sigma, după care conduce CupCake. Echipa ei face 600 de evenimente pe an și reușesc să o facă datorită unui sistem de organizare pe care l-ai putea găsi într-o companie de logistică, nu de prăjituri. Dar Ioana își alcătuiește colecțiile ca un artist, pornind de la o idee, și le dezvoltă folosind cunoștințe de chimie și principii bazate pe ingrediente naturale, pe care le-a deprins la una dintre cele mai bune școli din lume. A pierdut o bună parte din piața de botezuri, cum o numește, pe
-
Doru Căstăian. Ce e o viață bună? Aproape tot ce e de știut se află în filozofie
23/02/2023 Duração: 01h22minDoru Căstăian este profesor de filozofie și științe socio-umane la Liceul Dimitrie Cuclin din Galați. Este unul dintre profesorii remarcabili selectați în programul Merito al Fundației Romanian Business Leaders. Este doctor în filozofie, autor, traducător și formator de profesori. Conversația noastră pleacă de la întrebarea ”Ce este o viață bună?”. Pentru că, indiferent cine suntem și ce alegem să facem, întrebarea e una dintre cele mai vechi, mai firești și mai neliniștitoare dintre toate întrebările. Și, dacă ultimii ani ne-au învățat ceva, ne-au învățat să dăm mai multă atenție felului în care trăim. Putem răspunde în multe feluri. Dar, spune Doru, majoritatea răspunsurilor moderne nu sunt decât rescrieri ale unor idei antice. Aproape tot ceea ce e important de știut despre o viață bună se poate găsi în filozofie. Am folosit, așadar, idei și figuri celebre din filozofie pentru a investiga ce au de spus despre ce înseamnă o viață bună. Ce înseamnă să trăiești o viață examinată, așa cum predica Socrate? Care
-
Dan Bucșa. Cum modelează așteptările realitatea, revenirea statului în economie și o lege care va deveni subiectul anului
16/02/2023 Duração: 57minÎn ultimele luni, ne-am pregătit pentru o recesiune. De la vecinii noștri, la șefi de companii și experți, toată lumea s-a comportat ca și cum ar fi o realitate. Ne-am așteptat la o perioadă de scădere și greu și stres economic. Nu a venit. Și nu pare că va veni. Unde ne-am înșelat? Sau, și mai bine: ne-am înșelat? Unde suntem azi și cum s-au schimbat datele, dar și așteptările noastre? Am vorbit cu Dan Bucșa despre toate acestea. Și despre multe altele: peisajul economic al regiunii, ce se va întâmpla cu salariile, de ce o lege americană va deveni subiectul anului în Europa, cum arată noile estimări pentru România, rolul Germaniei și al Chinei în 2023 și despre finalul neoliberalismului și revenirea guvernelor ca actori principali în economie. Dan este economist șef al Unicredit pentru zona Europei Centrale și de Est. Are o carieră de aproape două decenii în finanțe și instituții bancare, inclusiv Banca Națională, unde a făcut parte din echipa care a creat modelul de forecasting folosit în țintirea inflației
-
Cristina Bâtlan. Farmecul unui business mic, din ce e făcut succesul, cum să nu mori și iubirea ca fundație în business
10/02/2023 Duração: 01h22minLa finalul lui 2022, Cristina Bâtlan a fost votată al doilea cel mai de succes CEO din România. În ultimii ani, a devenit foarte cunoscută datorită rolului de jurat și investitor la Imperiul Leilor și, foarte recent, ca protagonist al unui episod din emisiunea ”Șef sub acoperire” de la ProTV. Dar, pentru a înțelege ce e esențial pentru Cristina, trebuie să mergem dincolo de ”vitrine”: Musette e o combinație complicată între creatori care nu se gândesc niciodată la preț când imaginează colecțiile, obsesie pentru perfecțiune și un sistem de producție brutal de eficient, al cărui rol este să facă din creații produse cu un preț decent. Iar ceea ce nu știți despre Cristina Bâtlan este că are o filozofie de business și viață care merge, uneori, împotriva curentului. A ales să păstreze Musette o afacere mică, e un adversar al comsumerismului, într-o lume care trăiește din a consuma mai mult, a ales minimalismul, inspirată fiind de cultura japoneză. A creat o colecție întreagă din resturile colecțiilor anterioare. Cr
-
Mădălina Marcu. Arta de a cere, lecția de un milion de dolari și principii care multiplică șansa de a obține bani și sprijin
03/02/2023 Duração: 01h12minDintre toate lucrurile grele pe care le facem în viață și în profesie, probabil că cel mai greu este să cerem. Bani pentru o cauză, pentru un startup, pentru un proiect. Mădălina are două decenii de experiență în a cere. Este primul consultant român în filantropie și cofondator al Școlii de Fundraising. Este director de dezvoltare a resurselor la Asociația pentru Relații Comunitare, organizație care a creat principalele mecanisme care fac azi posibile campaniile de donații. Acum zece ani, ARC a realizat ceva ce părea imposibil: să ridice un fond de un milion de euro pentru o organizație nonprofit. Mădălina a consiliat și îndrumat zeci de organizații și sute de lideri pentru a deveni mai eficienți în a cere și în a da. Motivul pentru care ne e greu, pentru care nu cerem, spune Mădălina, este că nu avem claritate despre ce vrem să facem și nu credem destul în idee. A cere e o artă și o știință care presupune disciplină. Veți găsi în conversația noastră cele cinci condiții pentru a obține ceea ce cerem, cum să n
-
Ioan Iacob. Datoria fundamentală a unui lider, ce e o negociere bună, cum scapi de vină și ce te învață un post negru (din arhivă)
27/01/2023 Duração: 01h29minAstăzi, va aduc una dintre cele mai bune conversații din arhiva noastră. Ioan Iacob este antreprenor și cofondator al Flowx, o companie de tehnologie cu un produs inovator, ambiția de a schimba industria de servicii financiare și performanța de a fi atras la final de 2021 a doua cea mai mare finanțare europeană pentru un startup. Evident că am vorbit despre ce face Flowx și de ce modelul acestui startup este atât de interesant pentru marile corporații globale. Dar ceea ce cred că veți găsi mult mai interesant este conversația despre lucruri profund umane, cu care toți ne întâlnim în încercarea de a construi ceva. Despre cum Ioan și-a schimbat părerea despre vină, responsabilitate și regret. Discuția despre respect de sine și cum îl construiești, despre cum să te poziționezi într-o negociere și ce înseamnă să creezi un parteneriat și să livrezi valoare. Despre echipe împreună cu care poți construi lucruri nerezonabile și cum să te poziționezi în fața lor. Și cum a descoperit întâmplător oportunitatea de a l
-
Mirela Oprea. Dream management. Știința de a defini ce vrei și a împlini ce visezi
20/01/2023 Duração: 01h35minProbabil că cei mai mulți dintre voi aveți undeva o listă pe care ați scris ce vreți de la 2023. Ce visuri și aspirații și dorințe și proiecte doriți să vedeți realizate. Din păcate, jumătate dintre voi ați renunțat deja, în chiar primele două săptămâni din an. 17 ianuarie e, oficial, ziua îngropării rezoluțiilor de început de an. Așa că am dedicat acest episod artei și științei de a ne ține visurile vii și de ale realiza. Mirela Oprea este autorul cărții Dream Management și, în ultimii șase ani, a studiat psihologia și practica din spatele realizării visurilor și scopurilor care dau sens vieții. Este licențiată în științe educaționale, are un doctorat la Bologna în cooperare internațională și politici de dezvoltare și este psiholog. Are o carieră internațională de 16 ani în World Vision, cea mai mare organizație globală pentru protecția copiilor. Am vorbit despre propria ei experiență și cum, într-un moment de răscruce personală, o carte simplă i-a schimbat traiectoria și viața și a trezit în ea un vis din t
-
Jean Valvis. Puterea imaginației, încrederii și a unei aspirații mari
13/01/2023 Duração: 01h27minÎn august 2022, Jean Valvis a vândut către Pepsi 20% din Aqua Carpatica. E una dintre cele mai spectaculoase tranzacții încheiate vreodată în România. Și momentul în care își poate împlini aspirația la care lucrează de ani de zile: de a face din apa românească un brand global. Am vorbit cu el despre cum a ajuns în România și a descoperit apa minerală, despre ce înseamnă un brand, cum a construit o echipă care e alături de el de trei decenii, dezamăgirea care a urmat după ce a vândut Dorna, promisiunea sacră de a păstra Aqua Carpatica si vinurile de la Sâmburești în familie și multe altele. Jean Valvis a venit pentru prima oară în România în noiembrie 1992, acum 30 de ani. S-a stabilit aici în 1993. Familia Valvis vine din Santorini. Bunicul, Iannis Valvis, ajunge în Egipt, la Alexandria, în căutare de oportunități și, apoi, în ființează o firmă de pompe de irigații în Sudan, care ajunge una dintre cele mai cunoscute întreprinderi din acea parte a Africii. Jean Valvis a studiat arhitectura la Atena și are stud
-
Andrei Miu. Blândețea e semn de inteligență. Pragmatismul și excelența își pierd valoarea fără ea.
06/01/2023 Duração: 17minAndrei Miu crede că, dincolo de a fi pragmatici și a căuta excelența, avem nevoie de încă ceva rar și prețios: să ne punem forța interioară în slujba blândeții. Știm atât de puțin și putem controla atât de puțin încât ar fi un semn de prostie să alegem altceva. Andrei este profesor și psiholog și unul dintre pionierii români în domeniul neuroștiinței. A fondat și conduce Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj. Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.
-
Aneta Bogdan. Mai aproape de oameni. Un antidot pentru o lume haotică
05/01/2023 Duração: 16minAm vorbit cu Aneta Bogdan despre efectul acestei perioade de profundă incertitudine asupra fiecăruia dintre noi și despre decizia de a prețui și cultiva relații care devin puncte de echilibru. Aneta Bogdan e cofondator al Brandient și, probabil, cel mai influent creator și strateg de brand. Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.
-
Adrian Florea. Când schimbi aceste obiceiuri, viața se schimbă
30/12/2022 Duração: 18minAm vorbit cu Adrian Florea despre obiceiurile bune și obiceiurile proaste care, la un moment dat, devin destin. Despre cum să reflectăm la ele și să le schimbăm, în viața profesională și personală. Adrian Florea este cofondator al Trend Consulting, una dintre companiile lider în consultanță organizațională. Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun.