Sinopse
Ptratul Rou înseamn dou voci, dou fronturi de dezbatere i un singur invitat. Acesta e primul podcast pe educaie sexual din România.
Episódios
-
Problemele din viața sexuală despre care trebuie să vorbești | Pătratul Roșu x Gabriela, sexolog
09/06/2020 Duração: 01h05minPentru noul episod înregistrat de la distanță am vorbit cu Gabriela Madaras, medic endocrinolog cu studii în sexologie, din Târgu Mureș, despre problemele pe care majoritatea încercăm să le ignorăm. Pe cât de nou e domeniul sexologiei la noi în țară, pe atât de mare e și interesul din partea pacienților de-a înțelege prin ce trece corpul lor când vine vorba de viața sexuală. Gabriela ne-a povestit despre vaginism, anorgasmie, ejaculare precoce, disfuncții erectile, dar și cât de toxică poate fi îngrădirea libertății de exprimare a adolescenților care caută răspunsuri. Problemele, dar mai ales căutarea răspunsurilor, nu țin de credință, vârstă ori gen. Sau n-ar trebui să țină. Noi am adunat câteva care sperăm să-ți fie utile. Până la următorul episod, te așteptăm să ne spui ce alte curiozități mai ai. Ne găsești mereu pe Facebook, Instagram, Spotify, Apple Podcasts și YouTube.
-
Ce înseamnă, de fapt, să-ți înțelegi sexualitatea? | Pătratul Roșu x Liana, sexological bodyworker
19/05/2020 Duração: 01h07minSunt oameni care au un dar când vine vorba de sex. Dar ce facem noi, restul, cum devenim și noi mai buni? E o dilemă pe care am tot întâlnit-o de când facem acest podcast. Și acum am găsit persoana perfectă să ne explice lumea sexualității. Liana Buzea e sexological bodyworker și te învață cum să îți înțelegi corpul și să sesizezi semnalele pe care ți le transmite. Ea ne-a explicat de ce explorarea de tipul acesta se poate reflecta pe mult mai multe paliere ale vieții decât pare la prima vedere. Fără alte cuvinte, te invităm să dai play, să asculți și să afli poate ce-ți lipsește. Până la următorul episod, rămâi aproape pe platformele de podcasting ca Spotify, Soundcloud sau Apple Podcasts. Iar pe Instagram și Facebook ne poți spune cu cine crezi că ar trebui să mai vorbim și ce alte subiecte de educație sexuală te-ar interesa.
-
Problemele despre care bărbații nu vor să vorbească | Pătratul Roșu x Răzvan Bardan, urolog
28/04/2020 Duração: 45minDe ce ne trebuie educație sexuală? Poate te întrebi asta uneori. Și destul de des răspunsul are legătură directă cu sănătatea, cum am aflat de la Răzvan Bardan, medic primar urolog din 2009 cu specializare în medicina sexualității din 2012. Cu ajutorul lui am descoperit ce probleme au bărbații din România, de ce nu prea ajung la urolog (de bunăvoie) și de ce tot felul de tratamente pentru prostată, multe promovate la TV, pot face mai mult rău decât bine. Dacă ești bărbat, sperăm că acest episod te va face măcar să iei în calcul să te verifici sau măcar să faci un examen de rutină. Dacă ești femeie, vei afla despre problematica bolilor cu transmitere sexuală. Până atunci, ține-ne aproape de urechile și sufletul tău cu un follow și un subscrise pe Instagram, SoundCloud, Spotify sau Apple Podcasts. Nu ne supărăm să ne spui curiozitățile tale sau să ne zici de la cine ai vrea să mai afli răspunsuri.
-
Ce faci cu fricile în perioada de izolare | Pătratul Roșu x Ioana, psiholog
07/04/2020 Duração: 56minDa, e o perioadă dificilă, dar asta o știm cu toții. Totodată, nu trebuie să ne facem viața mai grea decât e. Noi am luat o pauză de la interviurile cu care te-am obișnuit și am invitat-o, la o discuție de la distanță, pe Ioana. Ioana Terente e psiholog și ea ne-a ajutat să vedem cum am putea să facem față mai bine acestor timpuri, dar și de ce nu trebuie s-o apucăm pe pantele disperării. Am adunat și întrebări de la ascultători și așa poate găsești răspunsuri la dilemele tale. Nu uita să ne ții aproape de urechile tale și ochii tăi cu un follow pe rețelele sociale Instagram și Facebook și platformele de podcasting ale Apple, Spotify sau Soundcloud.
-
HIV în România, de la prejudecăți la tratament | Pătratul Roșu x Alina Dumitriu
17/03/2020 Duração: 57minÎn 2018, erau aproape 38 de milioane de persoane infectate cu HIV la nivel global. Acest virus a marcat puternic istoria ultimilor 40 de ani și încă este o problemă în prezent. Din fericire, situația nu mai e atât de gravă ca în trecut, dar cel puțin în România prejudecățile sunt încă foarte puternice. Însă nu asta ne-a interesat în discuția cu Alina Dumitriu, directoare executivă Sens Pozitiv, ci prin ce trece o persoană infectată cu HIV. Alina ne-a explicat pas cu pas totul, de la ce medicamente pot fi luate până la ce înseamnă să ajungi să fii declarat recuperat și chiar vindecat. În prezent, contractarea virusului nu mai înseamnă automat moarte. Totuși, asta nu îi oprește pe cei mai mulți oameni să judece fără să înțeleagă fenomenul. Se estimează că între 1981 și prezent, epidemia de HIV a ucis la nivel mondial între 25 și 35 de milioane de persoane. În plină pandemie, acum cu alt tip de virus, stai în casă și ia-ți o oră să afli lucruri noi din realitatea care te înconjoară zi de zi. Alina a venit
-
Cum e să fii model de videochat și mamă într-o țară ca România | Pătratul Roșu x Elena
03/03/2020 Duração: 44minElena este model de videochat și, în același timp, unul atipic. Asta pentru că este mamă, lucrează de acasă, într-o cameră special amenajată chiar de ea, și pentru că, alături de partenerul ei de viață, are o afacere. Am vrut să aflăm cum le împacă pe toate, dar și ce înseamnă videochatul pentru ea. Ce vei asculta în noul episod Pătratul Roșu este o poveste excepțională de viață despre prejudecăți, încredere în sine și multă muncă. Odată cu acest episod noi ne mai bucurăm de un lucru: Pătratul Roșu a împlinit un an. Din martie 2019 până în prezent am vorbit cu oameni care ne-au arătat că, de cele mai multe ori, viața e absolut imprevizibilă și plină de lucruri la care cu toții ar trebui să fim mai atenți și mai deschiși. Martie este, totodată, o lună in care sărbătorim ziua internațională a femeii. Noi vă dorim să nu așteptați o zi anume, ci să profitați de toate. Și de oportunitățile care vin odată cu ele. Până la următorul episod, rămâi aproape cu un follow și un subscribe. Și nu fi străin. Dacă vrei
-
Primul meu avort | Pătratul Roșu x Alexandra
18/02/2020 Duração: 53minÎn cel mai nou episod Pătratul Roșu, Alexandra, o tânără din București, ne-a povestit prin ce-a trecut când a ales să facă avort. Decizia și demersul n-au fost deloc simple. De la ea am încercat să aflăm ce schimbări produce un astfel de proces și care sunt stările emoționale pe care le aduce cu sine. Prietenului ei de atunci, cu care a și rămas însărcinată, îi era teamă mai ales de mama lui. Și asta n-a ajutat deloc în cel mai complicat moment al relației. Cum nu ajută nici că, în 2019, zeci de spitale din România refuzau să facă întrerupere de sarcină. De medici care au încercat s-o convingă să păstreze copilul a dat și Alexandra. Ne-a explicat și ce argumente au folosit. Sperăm să te ajute răspunsurile pe care le conține acest episod. Pentru întrebări și următorii invitați, rămâi aproape cu un like pe Facebook, un follow pe Instagram sau pe platformele de podcast Spotify și Apple Podcasts. Dacă ai sugestii despre ce subiecte ai vrea să documentăm lasă-ne un mesaj. Iar pentru o aprofundare a situație
-
Prin ce treci când ești drag queen în România | Norvina Bucurovici x Pătratul Roșu
04/02/2020 Duração: 42minÎn noul episod Pătratul Roșu am discutat cu Norvina Bucurovici, drag queen în România. Odată intrat în lumea asta descoperi un univers în care realitatea se îmbină cu fantezia și o face prin ținute extravagante, fabuloase pe alocuri. Înainte de toate e un performance, un demers prin care vrei să fii mai mult decât ești în viața reală. De la Norvina am aflat prin ce trece înaintea unui spectacol, cum a ajuns să-și facă singură țiutele, dar și cum a explicat familiei ce vrea să facă și de ce vrea să fie parte din această lume. Sperăm că informațiile din acest interviu răspund curiozităților tale. Dacă vrei să afli și mai multe de la oamenii cu care ne întâlnim, urmărește-ne pe Instagram și ascultă-ne pe Spotify sau Apple Podcasts.
-
Cum e lumea videochatului din România | Maria x Pătratul Roșu
21/01/2020 Duração: 48minPe lângă politică și fotbal, probabil că România se pricepe și la videochat. Din fericire, nu toți cred că le știu pe toate și la curiozitățile voastre am încercat să răspundem în cel mai nou episod Pătratul Roșu. Maria Boroghină, manager operațional la Best Studios, a luat subiectul videochatului și l-a despicat pe toate părțile. De la stigmat la bani și cât stau modelele în lumea asta, sperăm să descoperi aici răspunsurile de care aveai nevoie. Cu ocazia asta începem al treilea sezon al podcastului. Mulțumim că ești alături de noi și nu uita să dai mai departe ce-ai aflat, poate au și alții dileme. Ne găsești ca-ntotdeauna și pe Spotify, Apple Podcasts, Youtube, Instagram și Facebook.
-
Pătratul Roșu x Ioana Luțescu, specialistă în infertilitate
20/12/2019 Duração: 46minFertilitatea este un subiect care poate întări sau destrăma cupluri. Ce duce însă la infertilitate și, mai ales, ce poate ajuta la prevenirea ei? Ca să aflăm, am vorbit cu Ioana Luţescu, medic de obstetrică ginecologie specializată în infertilitate. Contrar a ceea ce crezi, niciodată nu e o singură parte vinovată. Subiectul e complex și mereu pornește de la a înțelege cuplul și problemele sale. Răspunsuri la astfel de dileme, ce presupune un tratament, dar și ce mituri persistă cu privire la acest domeniu poți descoperi în cel mai nou episod Pătratul Roșu. Suntem pe Spotify, Apple Podcasts și Soundcloud. Dă play și fii un pic mai informat. Apoi, dă follow și fii la curent cu toate noutățile.
-
Pătratul Roșu x Elena Iorga, psihoterapeut de cuplu și familie
22/11/2019 Duração: 59minRomânia a început, cu greu, să creadă în terapie și în mersul la psiholog. Dar care e situația când vine vorba de terapie în cuplu? Asta am vrut și noi să aflăm în noul episod Pătratul Roșu, unde am avut-o invitată pe Elena Iorga, psihoterapeut de cuplu și familie de la Clinica Oana Nicolau. De la de ce înșelăm până la cum ne influențează emoțiile deciziile de zi cu zi, în viața în doi și nu numai, a rezultat un interviu din care poți afla cu ușurință ce ne face oameni în cuplu și cum ne raportăm la relații, în general. Dar și la sex, evident. Dă play și nu ne supărăm dacă dai un follow, un like sau în share, să afle și alții.
-
Pătratul Roșu x Mirela Popa, medic primar ginecolog și specialistul Planifică Neprevăzutul
08/11/2019 Duração: 36minPoți să planifici tot ce se întâmplă când faci sex? Dacă ai ceva experiență, cel mai probabil o să zici da. Dar ce faci când nu ai experiență? Când ești la început și totul pare o nebuloasă. Ca să aflăm ce dileme au tinerii, am vorbit cu Mirela Popa, medic primar ginecolog și specialistul Planifică Neprevăzutul. Ea primește lunar sute de întrebări de la adolescenți din toată țara. Astfel poți spune că intră în contact direct cu generația care are mai mult ca niciodată nevoie de educație sexuală. Ascultă noul episod Pătratul Roșu și, dacă înveți ceva nou, dă-l mai departe să afle și alții. În caz că știai tot, dă-l mai departe celor care încă au dileme.
-
Pătratul Roșu x Adina Păun, moașă și consultantă în alăptare certificată internațional
25/10/2019 Duração: 01h13minDe ce alunecă în depresie o mamă care abia a născut? De ce cezariana a ajuns o problemă pentru România? Cum se discută despre sex și cum e să fii mamă în mediile defavorizate. Acestea sunt doar câteva întrebări la care ne-a răspuns Adina Păun, moașă și consultantă în alăptare certificată internațional. Interviul de azi te va purta prin toate fazele la care este expusă o mamă. Poate crezi că știi cum e, dar niciodată nu poți avea toate răspunsurile, mai ales că este o perioadă extrem de grea presărată cu o mulțime de alegeri dificile. Adina a descoperit ăsta pe propria piele, apoi a încercat să ajute alte femei. Și nu s-a oprit aici. Despre toate aceste provocări poți afla din noul episod Pătratul Roșu. Dă-i play, ieși din zona de confort și stai aproape pentru și mai multe răspunsuri pe care le căutăm și le împărtășim cu tine.
-
Pătratul Roșu x Andrada, de la Centrul Filia: situația avortului în România
04/10/2019 Duração: 01h05minCând am început acest podcast, am pornit de la ideea că trebuie să discutăm despre educație sexuală în România și trebuie s-o avem. Iar unul dintre subiectele spinoase e avortul. Deși interzicerea sa în timpul comunismului a dus la mii de victime, țara parcă a uitat de acest capitol de istorie. Avortul e încă un tabu. Medicii nu vor să discute sau să îl facă, iar femeile se găsesc de multe ori fără speranță. Fără să mai amintim de asociațiile care încearcă să suprime un drept fundamental: cel asupra propriului corp. Andrada face la Centrul Filia o cercetare extraordinară: avortul în România modernă la nivelul spitalelor. A fost invitata noastră pentru cel mai nou episod Pătratul Roșu ca să afli și tu care-i situația în țara care trăiești. Dă play, informează-te și ține-ne aproape cu un follow pentru episoadele viitoare!
-
Pătratul Roșu x Irina Gache, artist vizual
20/09/2019 Duração: 56minCe vezi când te uiți la o fotografie nud? Poate sexualitate, poate emoție, poate acceptarea propriului corp. Depinde de tine ce vezi. Noi am vorbit cu Irina Gache despre ce încearcă ea să surprindă în fotografiile ei din seria „Nude is not rude” și, mai mult, ce e dincolo de un nud. Am împachetat răspunsurile în cel mai nou episod Pătratul Roșu. Dă play, bucură-te că vine weekendul și rămâi informat. Noi am trecut deja la treabă pentru episoadele viitoare și ca să le prinzi de cum le publicăm dă un follow.
-
Pătratul Roșu x Profa
06/09/2019 Duração: 01h04minPentru unii e cea mai veche meserie din lume. Poate că au dreptate, dar cum este, de fapt, viața în lumea lucrătoarelor sexuale? Din exterior e privită de mulți cu un bagaj considerabil de ură, ironie, stereotipuri, milă sau chiar scârbă. Însă care-i realitatea din interior: prin ce trec femeile care practică această meserie, ce vor de la stat, dar și ce nu vedem, de fapt, din lumea lor? Am făcut acest interviu cu mintea deschisă, așa cum le-am făcut pe toate, și Profa ne-a ajutat enorm cu răspunsuri pe care trebuie să le afli. Că întrebările sigur ți le-ai pus deja. Dă play, dă follow sau subscribe, că nu ne oprim aici. Dar acum ia-ți o pauză de la rutină și ascultă un interviu care o să rămână mult cu tine.
-
Pătratul Roșu x Irina Vasilescu, cofondatoarea Pe Stop
23/08/2019 Duração: 43minMenstruația e cea mai urâtă perioadă a lunii pentru multe femei, de la dureri până la disconfortul pe care-l aduce. Dar ce te faci când n-ai condițiile în care să-ți oferi alinare pentru alea 4-5 zile? Sau nici măcar cu ce să te speli? La asta s-a gândit Pe Stop când a decis să ofere lunar pachete cu absorbante femeilor din comunitățile defavorizate ale Bucureștiului. Au vrut să aducă puțină demnitate în locuri în care apa curentă e un lux. Despre proiect, rezultate și poveștile descoperite ne-a vorbit Irina Vasilescu, cofondatoarea asociației Pe Stop.
-
Pătratul Roșu x Antonella Lerca-Duda, femeie romă transgender și președinta SWC
09/08/2019 Duração: 54minPentru noul sezon, care începe azi, am vrut să vorbim cu o persoană trans ca să aflăm prin ce trece în România. Ne-a răspuns în detaliu la fiecare întrebare Antonella. De la cum a descoperit că nu se regăsește în corpul ei până la mituri despre viața trans, am adunat în acest episod răspunsuri pe care le-ai căutat sau răspunsuri la întrebări la care nu te-ai gândit până acum. Dă play și fii informat! Și dacă ți-a plăcut dă un follow ca să afli rapid ce pregătim cu fiecare episod nou.
-
Pătratul Roșu x Alexandra Miroslav de la Tineri pentru Tineri
05/07/2019 Duração: 56minAm pornit Pătratul Roșu cu credința că niciodată nu-i prea târziu să vorbești și să afli mai multe despre educația sexuală. După toate discuțiile cu oameni ale căror activități sunt conexe domeniului, am ajuns la Alexandra. Munca în educarea adolescenților i-a definit viața de adult. De la ea am încercat să obținem toate acele răspunsuri pe care voiai să le afli despre tineri și curiozitățile lor, dar și cum sunt în realitate cursurile astea de educație sexuală care sunt atât de blamate de unii. Așa că bagă urechea aici și dă mai departe să afle și alții.
-
Pătratul Roșu x Raj-Alexandru Udrea, actor și performer activist
21/06/2019 Duração: 01h06minMâine e PRIDE, iar azi avem la Pătratul Roșu un episod prin care să descoperi o parte din lucrurile care-ți scapă când vine vorba de LGBTQ+. Ne-a ajutat Raj-Alexandru Udrea, actor și performer activist. Ne-a povestit, printre altele, despre cum a descoperit că-i gay, homofobia din comunitate, de ce e nevoie de PRIDE și, mai ales, ce să-i spui unui copil când vede doi bărbați ținându-se de mână. Da, eterna întrebare are răspuns.