Podcastul De Eq

Mulți ar vrea să „iașă” din zona de confort. Sau să o lărgească. Sau să nu mai stea în ea. Dar ce înseamnă zona de confort, de fapt? Zona de confort nu este despre lene, despre frici sau despre blocaje. Toate acestea fac parte din ce înseamnă „zona de confort”, dar nu în forma în care conceptul este folosit mai nou în domeniul dezvoltării personale. Din păcate educația existentă în domeniu în acest moment creează mai mult confuzie decât să ajute. Din acest motiv am ales să scriu cartea despre autosabotare, ca să clarific multe dintre conceptele care duc la autosabotare din cauza confuziei. În episodul din această săptămână despicăm conceptul zonei de confort. Ce înseamnă de fapt? Cu ce ne încurcă, cu ce ne ajută? Ce înseamnă de fapt „ieșirea” din zona de confort?

„XYZ nu este în valorile mele.” „Am nevoie să aduc în valorile mele XYZ.” Sunt expresii din limbajul de lemn al dezvoltării personale pe care l-am auzit în ultima vreme din ce în ce mai des. Dar oare ce înseamnă să ai ceva în valori sau să nu ai ceva în valori? Ce înseamnă „valorile” acestea despre care se vorbește cu atâta ușurință? Și mai ales, cum influențează aceste valori deciziile, acțiunile și apoi rezultatele noastre? Răspunsurile în episodul de podcast de azi.

Abordarea convingerilor este fundamental greșită în dezvoltarea personală „mainstream”. Cineva a pornit cu o abordare extrem de simplistă a lor și a devenit unul dintre miturile care pe mulți chiar îi blochează în evoluția lor și în schimbările pe care le urmăresc. Ceea ce se numesc convingeri limitative sunt niște ecouri distante a ceea ce se petrece de fapt în noi la nivelul de unde ne creăm realitatea. Dacă vrei să vezi abordarea mai profundă a convingerilor (și culmea, mai simplă și mai ușor de gestionat), recomand podcastul de săptămâna aceasta.

Autosabotarea este subiectul acestor săptămâni, deoarece lucrez intens la carte. Un capitol mare din carte este despre burnout. În carte explic în detaliu echilibrul dintre energie fizică și cea emoțională și modul în care acestea două se combină către performanță sau către burnout. Poți să te epuizezi emoțional, dar să te ții bine fizic sau poți să te epuizezi fizic dar să te ții bine emoțional și te vei putea regenera cu un minim de efort. Dar nu poți să le faci pe amândouă, decât cu prețul burnout-ului. În podcast am abordat câteva idei generale pe subiectul epuizării, ca mecanism de autosabotare. Până la urmă epuizarea este cea care ne oprește cel mai eficient și uneori definitiv din drumul către obiectivele noastre.

Am folosit în glumă această denumire atunci când am filmat cursul despre autosabotare pentru platforma Upriserz. De acolo Lorand Soares Szasz a preluat denumirea și a rămas „Cadranul Veres”. La unul dintre evenimentele la care am participat mi-a spus o clientă „Mă bucur să te văd, Zoltan Veres, cel care face ordine în viața mea cu cadranele lui”. Cadranul autosabotării este o unealtă practică prin care îți poți da seama ce te oprește din schimbarea pe care vrei să o faci, nu contează despre ce domeniu este vorba din viața ta. Ce înseamnă acest cadran (și implicit ce conține capitolul II din carte) și cum îl poți folosi ca să-ți deblochezi drumul, afli în acest episod din podcast.

Autosabotarea nu există! Procesul pe care îl numim autosabotare este cel mai important aliat al nostru. Doar că în demersul dezvoltării personale de a ne transforma în mașini de produs „succes” (a se înțelege bani), am uitat să înțelegem modul mai profund în care se leagă lucrurile în interiorul creierului nostru. În acest episod de podcast explic de ce spun că nu există autosabotare, ce este de fapt fenomenul și împărtășesc și alte detalii din primul capitol al cărții pe care o scriu despre autosabotare.

Sorcova, vesela, Să trăiți să-ntineriți, Să creșteți, să vă dezvoltați, Inteligență emoțională să-nvățați! Știu că nu se potrivește numărul de silabe, dar m-am prostit puțin. Așa am început podcastul, cel puțin partea de testat microfonul. Apoi am râs, pentru că Oana a completat în loc de „inteligență emoțională să-nvățați” cu „inteligență emoțională să mâncați!” Ceea ce nu ar fi rău, chiar la nivel planetar. Și de aici ne-a mai luat câteva minute să ne revenim din râs și să trecem la lucruri serioase. Serioase, deoarece expresia „ce din pisică se naște, șoarece mănâncă” se potrivește foarte bine cu trecerea dintre ani. Am putea spune, „ce din anul trecut șe naște, va produce aceleași rezultate și anul acesta”. Dacă nu ai făcut ceva anul trecut, s-ar putea să mai faci „La Anul și La Mulți Ani!”. Am dezvoltat ideea într-o manieră mai dramatică în podcast.

Creierul nostru înregistrează evenimentele cu o precizie matematică. Există mecanisme biologice, care ne susțin în deciziile pe care le luăm, conștient sau inconștient. Evenimentele noastre obișnuite, rutinele, contextele familiare ne mențin pe o direcție constantă. E și de bine, și de rău. Depinde de direcția pe care ești „setat”. Atunci când se petrec evenimente ieșite din comun, este o formă de șoc pentru creierul nostru. Este ceva ce trebuie integrat în „baza de date” din care apoi luăm deciziile. „Toate au un început!” Este fraza care poate semnala o shimbare în rău, poate fi un avertisment. Poate fi și o interpetare greșită sau chiar o „ciudă”? Hai să vedem ce poate ascunde o remarcă atât de simplă ca „Toate au un început!”

Bine te-am regăsit! Uneori sună a blestem fraza de mai înainte. De ce? Pentru că de obicei vine ca răspuns la ceva despre care afirmi că nu ți-l dorești, ceva de care vrei să scapi, ceva ce nu îți place. Tu spui că niciodată nu vrei să ajungi într-o situație, și vine cineva și îți spune, eeeee… nu știi, poate chiar vei ajunge. Și adevărul este că am demonstrat aproape matematic în podcast, că există șanse reale să ajungi acolo. Cum și de ce ai ajunge undeva unde „niciodată” nu ai vrea să ajungi? Află în episodul de podcast de azi.

Pare o frază tare simplă. „Ești ceea ce gândești”. Deci dacă gândesc că sunt milionar, voi fi asta, nu? Și dacă o dată la câteva gânduri mă apucă îndoielile, și mă gândesc că nu o să ajung milionar, o să mai fiu sau nu o să mai fiu? Cât am voie să gândesc și altceva? Cât ar trebui să mențin exact fix același gând ca să devin ceea ce gândesc? Nu cred că există o rețetă atât de simplă. În episodul de podcast din această săptămână am dezbătut acest motto foarte simplu. Am luat afirmația și am învârtit-o pe toate părțile.

Este interesant și fascinant pentru mine cum am ajuns să fim împinși la limită, treptat, treptat, de către tendințele socio-economice din ultimii ani. Am tot studiat despre motivație și dopamină în ultima perioadă și cercetările din domeniul neuroștiințelor nu ne încurajează deloc. Ne forțăm să fim motivați, să ne împingem la limite, toate în numele unui „succes” despre care majoritatea nici măcar nu știe ce este, sau ne dăm seama pe parcurs că de fapt nu ni-l dorim în forma în care am crezut. Ajungem epuizați, secați de energie, unii chiar anxioși sau depresivi. Unde este momentul să împingi limitele și când ar fi momentul să te oprești? Unde este limita dintre presiune absurdă și motivația sănătoasă și mai ales cum o menținem sănătoasă? Întrebări existențiale pentru mulți, în episodul de podcast din săptămâna asta.

Tu la ce te gândești când începi ceva, o etapă nouă în viața ta? Te gândești vreodată, de exemplu atunci când începi o nouă relație, un nou job, te muți altundeva, că probabil și această etapă se va încheia la un moment dat? Când închei o etapă din viața ta, cum o „așezi” în amintirile tale? Ce stare ai când începi ceva nou, după ce se termină ceva din viața ta? Sunt curios, pentru că în episodul din această săptămână dezbatem acest subiect al începuturilor și sfârșiturilor. Este oare orice sfârșit un nou început?

„Omul frustrat care spune ceva rău despre tot ceea ce faci sau zici, fără vreun motiv bun, din simplul motiv că ura se cultivă ușor și se exprimă la fel de ușor de la adăpostul anonimatului oferit de tastatură.” Aceasta este definiția pe care am găsit-o pe net pentru termenul de „hater”. Este o specie întradevăr, dar mai degrabă mi se pare că descrie un comportament, decât o categorie de oameni. Cred că fiecare dintre noi avem momente de în care suntem „hateri”, la fel cum fiecare dintre noi are momente în care este altruist sau dornic să ajute. Contează totuși, cred, predominanța. Despre teoria că dacă faci ceva bine, o să ai și hateri, bănuiesc că ai auzit. Hai să dezbatem puțin gradul de veridicitate al acestei afirmații, în episodul de podcast din săptămâna aceasta.

Trăiește clipa! Trăiește în prezent! Sunt îndemnuri pe care sigur și tu le-ai auzit de la cineva.

Adică de acum încolo tot ce avem de făcut este să așteptăm să treacă problema, nu? Că unii așa pare că înțeleg lucrurile. Dacă avem o problemă în relația de cuplu și ajungem pe pragul despărțirii, stăm, așteptăm și problema se rezolvă. Dacă am fost dați afară de la job, doar trebuie să stăm liniștiți, să așteptăm să treacă timpul și toate se rezolvă. Mă gândesc acum dacă la fel se va petrece și cu facturile de curent și de gaz. :) Timpul nu rezolvă nimic. Timpul doar îți stă la dispoziție dacă vrei să-l folosești, ca să rezolvi ceea ce vrei să rezolvi. Despre asta este episodul nostru de podcast de săptămâna aceasta. Cum te ajută timpul în rezolvarea problemelor.

„Nimic nu trebuie!” Este o frază pe care am auzit-o de multe ori ca replică la ceea ce a spus altcineva. Știu că nu ne place autoritatea, să ni se impună lucruri, dar acest „trebuie” are un fond, care este de multe ori dincolo de teoriile dezvoltării personale. În această lume întotdeauna este ceva pentru ceva. Asta înseamnă că toate rezultatele pe care vrem să le obținem sau le-am obținut, sunt condiționate de alte lucruri. „Trebuie” nu face nimic altceva decât să îți aducă aminte de aceste condiționări, nu contează dacă ele îți plac sau nu. Dacă vrei să afli lucrurile interesante pe care le-am discutat cu Oana, TREBUIE să asculți podcastul. Îmi pare rău, dar nu există altă cale. Poate o pui pe mama să asculte și să îți povestească, dar probabil nu o să fie la fel.

Dacă aș spune că cineva este cu „inteligență emoțională modestă”, nu sună a compliment. Dacă spun că cineva este lipsit de modestie, iarăși nu sună bine. Dacă spun, așa, simplu, despre cineva: e o persoană modestă, parcă tot nu sună a calitate. În niciun caz nu sună a laudă expresii de genul „e de o inteligență modestă” sau „are un nivel de trai modest”. Și dacă acest cuvânt sună mai mult a „sărac” în orice construcție, mai mult decât a orice altceva, atunci de ce a devenit un deziderat moral al societății noastre? :) M-am jucat puțin cu limba română, sper că te-am stârnit într-o direcție sau alta. :) Cred că ești pregătit să asculți discuția despre modestie. :)

Ep.134 - „Fake it ‘till you make it” by Zoltan Veres

Oare așa o fi? Știu multă lume care se chinuie la joburi, în relații, în diferite situații de viață, niciunul nu moare, dar nu devine nici mai puternic, garantat. Cum am explicat în episodul de podcast despre rostul lucrurilor, nu cred că stă cineva acolo sus să ne dea nouă de lucru și să ne testeze, apoi să dea note și fie disperat dacă nu nu ne învățăm lecțiile. De multe ori tindem să stăm în situații dureroase, așteptând să se petreacă „ceva”. Să apară un salvator sau o schimbare de situație ca în filme. Devii mai puternic doar dacă te antrenezi. Nu devii puternic pentru că „rabzi” suferința. Părerea mea. :)

De data asta nu vreau să contrazic motto-ul pe care l-am ales ca subiect de podcast. De ce? Pentru că sunt perfect de acord cu acest citat. Cel puțin cu modul în care eu îl interpretez. Consider că are o profunzime pe care este mai ușor să o promovezi decât să o respecți. Mai mult decât atât, este mai ușor să le ceri altora, decât să fii un exemplu chiar legat de acest citat. Motivele sunt două principale: 1. Din experiența mea de lucru cu oamenii, schimbările pe care vrem să le facem au în spate răni și impulsuri care de obicei sunt foarte personale și foarte limitate în complexitatea consecințelor. 2. Este mai ușor să vrei o schimbare în lume decât să o faci efectiv în viața ta și să devină natura ta. Sunt multe nuanțe pornind de la aceste subiecte, te invit să le descoperi în episodul de podcast din această săptămână.