Podcastul Starea Natiei

Foarte mulți dintre voi ați întrebat în ultima perioadă cum să faceți ca să identificați știrile false. Cum să faceți ca să vă informați corect. Credem că e un subiect foarte important în contextul acestui an și ne-am gândit să atingem azi, la Vocea Nației, o parte din această problemă.

Astăzi, la Vocea Nației, vorbim despre creșterea economică. Dragoș Pătraru crede că am putea să începem să refuzăm să participăm la cultul creșterii economice. Să refuzăm să mai susținem frenezia asta care ne spune că, dacă economia crește, lucrurile stau bine. Și că dacă economia se contractă, situația nu-i așa grozavă.  Trăim într-o epocă a furiei la care a contribuit într-o mare măsură și ideea asta. Nu poți să vii să le spui oamenilor că țara o duce bine, uite, avem creștere, dacă salariile lor nu reflectă asta, dacă puterea de cumpărare nu reflectă asta.

Am adunat pentru ediția de azi nouă sfaturi simple care îi pot ajuta pe tineri să navigheze prin ce înseamnă în perioada asta educație, școală și învățare. Sper să-i inspire în egală măsură și pe părinți, să-i ajute să vadă lucrurile și dintr-o altă perspectivă, ceea ce destul de puțini reușesc. Nu o să fie un episod lung, pentru că aș vrea să-l ascultați pe tot și să-l dați mai departe oricui simțiți că ar avea nevoie. Așadar, să începem.

Sfatul lui Dragoș Pătraru pentru toți tinerii: încercați să vă analizați stilul de viață. Cât timp petreceți pe platforme? Unde vă lăsați atenția când stați în mediul online? Învățați de acolo ceva care să vă crească bunăstarea, puterea de negociere în viața reală? Pentru că platformele pot fi un instrument util.

Trăim acum în ceea ce s-ar putea numi era „Omului Consumator”. Dacă vrem să evităm toate dezastrele care urmează, trebuie să trecem de la era Omului Consumator la cea a „Omului Cetățean”. Încep să cred tot mai des că lucrurile se vor schimba de jos în sus, nu de sus în jos. Schimbarea nu va veni nici de la guverne, nici de la corporații. Viitorul se construiește de acei câțiva oameni, de cetățeni care fac bucățica lor de treabă.

Îi dai copilului acces la tot ce se poate? Sau îl ții departe de orice ecran măcar până la o anumită vârstă? Cum gestionezi situația în care toți ceilalți au acces la internet și doar el nu are? Îi faci bine având grijă de creierul lui sau riști să-l faci să ajungă un neadaptat al vremurilor? E complicat, nu e o decizie ușoară și există studii, opinii, autori și argumente care să susțină orice alegere.

În ultimii ani, oamenii au un profund sentiment de dezamăgire. Guvernele și instituțiile pe care le avem în prezent, peste tot în lume, par complet nepregătite să se ocupe de problemele importante ale acestei perioade. În prezent, oamenii sunt mai motivați să voteze mânați de teama crizelor din trecut decât de speranța pentru un viitor mai bun. Grijile economice sunt puse față în față cu grijile legate de urgența climatică. Cu alte cuvinte, grijile pentru sfârșitul lunii versus grijile pentru sfârșitul lumii. Nu?

O lume mai bună este posibilă. Însă va trebui să recunoaștem că progresul nu apare pur și simplu, ci că are nevoie să fie direcționat.

„«Cum să nu faci nimic» nu este un îndemn la pasivitate sau ignoranță. Din contră, e un îndemn la direcționarea atenției, cu intenție, către subiectele importante. E un îndemn la abținere în fața surselor care îți fură atenția fără ca măcar să-ți dai seama. […] Odell propune să refuzăm ideea de productivitate în favoarea ascultării și observării. Cu alte cuvinte, să refuzăm ideea de creștere continuă, care s-a infiltrat în toate aspectele vieții noastre și, așa cum spuneam data trecută, să căutăm în schimb maturizarea, nu creșterea. Să ne bucurăm de locurile în care ne aflăm, să le ascultăm și să le observăm.”

„Daniel Pink spune în cartea «Când» că începuturile contează. Că avem nevoie de aceste momente de «restart», avem nevoie să marcăm într-un fel trecerea timpului. Dacă nu am avea zile de naștere, dacă nu am marca majorate și tot felul de alte evenimente din viețile noastre, nu ne-am mobiliza să facem lucruri, ne-am seta mai rar obiective și le-am îndeplini mai greu. Și, până la urmă, într-o lume în care totul este despre muncă, poate că avem nevoie de astfel de momente, de astfel de zile în care ne deconectăm complet și apoi deschidem un caiet nou și scriem «pe curat».  Așa că, pentru cei ce vor să facă acest exercițiu și să înceapă un caiet nou, m-am gândit să vă ajut azi, la acest prim episod din an, cu nouă idei care pot fi integrate ușor în planurile voastre și care vă pot ajuta să vă faceți următoarele 12 luni din viață mai bune.  Am pus intenționat nouă idei, pentru că aș vrea ca a zecea să vină de la voi, în comentarii. Să ne spuneți cu ce planuri de mai bine ați intrat în noul an.”

„Sper că toate episoadele din acest sezon v-au fost utile și sper să reveniți la ele ori de câte ori simțiți că vă sunteți suficienți. Să reveniți la ele și să vă amintiți că aveți nevoie de oameni în jurul vostru, că nu puteți face nimic de unii singuri și că cea mai importantă infrastructură astăzi este infrastructura umană. Iar cea mai bună investiție este investiția socială.”

„Există tot acest zgomot în jurul nostru care ne spune ce ar trebui să facem și cum ar trebui să arătăm. Iar ceea ce ne place și ne dorim noi cu adevărat rămâne undeva îngropat adânc. Despre cum scoatem acel ceva la lumină și cum îl transformăm în ceva bun vorbește Greene în cartea asta. […] Problema e că am ajuns să echivalăm inteligența și abilitățile cognitive cu succesul și reușita într-un domeniu. Dar, de foarte multe ori, cei ce sunt «maeștri» sunt cei ce au o calitate emoțională, nu una intelectuală. Emoția ajunge să facă diferența dintre maeștri și cei ce lucrează pur și simplu la un loc de muncă.”

„Am găsit o carte care pune bazele unui cadru conceptual foarte ușor de înțeles când vine vorba despre ce înseamnă o viață bună. Se numește chiar așa, «Cum să trăiești o viață bună», și e scrisă de Jonathan Fields. Și, deși am mai vorbit despre cărți similare – sunt foarte multe, o să revin la asta –, la Fields am găsit o idee nouă, care poate să fie utilă pentru că îți rămâne foarte ușor în minte. [...] Vă povestesc despre toate cele trei găleți, iar la final vă spun care e cel mai important lucru de reținut despre ele. Pentru că există trei legi universale ale găleților, pe care trebuie să le aflați și să le puneți în aplicare pentru o viață bună. O să vă placă!”

„Una dintre lecții este următoarea: fii ambițios pentru tine însuți. Ce înseamnă asta? Înseamnă să devii cea mai bună versiune a ta. Pentru că fericirea nu vine din bani, faimă sau statut. Ci dintr-o viață trăită așa cum trebuie. Apoi, fii ambițios pentru lumea întreagă. Asta înseamnă să privești dincolo de tine și de propria ta fericire și să te întrebi dacă vrei să oferi lumii mai mult decât primești. Iar asta nu trebuie să însemne că fondezi o organizație, că dezvolți cine știe ce tehnologie nouă, că salvezi democrația și așa mai departe, ci pot fi lucruri la scară mult mai mică: să construiești relații mai bune cu cei din jur, să-ți reiei studiile, să inițiezi sau să te implici într-un proiect creativ, să faci voluntariat, să inițiezi un proiect comunitar cu vecinii tăi. Aceste două tipuri de ambiții se amplifică reciproc. Iar când ele se combină, obții ceea ce autorul numește un «obiectiv care să merite».”

„Eu am bâjbâit mult în zona asta, căutând o soluție, fără să știu pentru mult timp că trebuie doar să încerc să îmi schimb atitudinea față de mine. Și primul pas aici a fost să accept cine sunt. Să-mi accept limitele și să fiu împăcat cu mine, fără să renunț la a fi curios. Apoi, să găsesc puterea de a înțelege că eu nu sunt problemele pe care le am. Să nu mă mai identific eu ca om cu o anumită problemă. Că e nevoie de spațiu între ceea ce sunt și diverse perioade pe care le traversez în viață. Să devin, astfel, din propriul dușman, cel mai de nădejde aliat al meu. Când gândești așa, nu te mai lași definit și condus de suferința ta, de problemele tale, de perioadele mai grele pe care le traversezi.”

„Așa că nu poți să faci astfel de afirmații atât de lejer. Să spui că 22 de oameni dintr-o sută de participanți într-un studiu s-au sinucis e o afirmație uriașă, care trebuie probată pe loc. Nu zice nimeni că, deși avem toate regulile astea, așa ceva nu s-ar putea întâmpla. Dar, într-o lume în care așa ceva nu s-a întâmplat până acum, trebuie să probezi o astfel de grozăvie. Apoi, cum adică experiment făcut în Suedia și Canada pe o sută de oameni? S-au înțeles cele două state să facă un experiment comun? Sau cum? E o încâlceală de cuvinte acolo, e vorba de un studiu în Canada și de altul în Suedia? Nu se înțelege. Sau poate tocmai asta e ideea, să nu se înțeleagă?”

„Faptul că nu înțelegem cum funcționează foarte multe lucruri din jurul nostru nu înseamnă neapărat că suntem ignoranți. Ci doar că suferim cu toții de aceste iluzii ale cunoașterii, deși, în realitate, înțelegerea noastră este insuficientă. Poate că o să ziceți că nu aveți nevoie să știți prea multe lucruri. Că tot ceea ce știți deja este suficient ca să luați decizii bune și ca să vă descurcați în viață. E adevărat că e imposibil să știm tot. Și, dacă vrem să rămânem întregi la mansardă, nici măcar nu ar trebui să încercăm să înțelegem chiar tot. Dar asta ar trebui să vină la pachet cu recunoașterea faptului că avem nevoie de mai multă modestie intelectuală. Avem nevoie să recunoaștem atunci când nu știm ceva și să ne temperăm opiniile.”

În lumea asta atât de interconectată, suntem rezultatul mediilor în care trăim, medii asupra cărora avem prea puțină influență. Liberul arbitru poate să pară o iluzie în fața acestor mecanisme și sisteme care ne guvernează viețile și în fața cărora ne simțim mult prea mici. Robert Sapolsky are un discurs mult mai dur când vine vorba despre liberul arbitru. Discursul lui nu se bazează pe opinii, ci pe ani întregi de cercetare în care a încercat să înțeleagă cum funcționăm noi, oamenii, cum luăm decizii și de ce facem ceea ce facem.

Ca să afli dacă o idee este bună, trebuie să o pui în practică. Cu riscul de a eșua sau de a te face de râs. E, noi aici avem o problemă foarte mare. Ție cât de teamă îți este e eșec?

Dacă lăsăm tot timpul un algoritm să intervină între noi, lumea va arăta așa cum arată azi. De fapt, va arăta din ce în ce mai rău. Și e de urmărit felul în care algoritmul va începe să intre în democrație.